marți, 30 august 2016

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr singur!

Este oarecum ironic să scriu acest text pe 30 august, care din păcate nu este doar ziua mea onomastică, ci şi data la care a avut loc în 1940 Dictatul de la Viena. Pentru că într-un fel despre acele împărţiri ale lumii, inclusiv ale României şi românilor, de către marile puteri, este vorba: Ribbentrop-Molotov, Viena, şerveţelul de la Moscova, Yalta, Malta, poate Chişinău 2016...

Nu voi relua declaraţiile de acum două zile ale lui James Pettit, ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, deja au fost citate, răscitate, analizate şi comentate. Nu voi face analiză pe text, lucrurile sunt clare. Sper doar că ele nu au fost nimic mai mult decât un exces al unui diplomat specializat în Rusia şi în spaţiul ex-sovietic, dar complet ignorant asupra universului românesc în care s-a întâmplat să servească din 30 ianuarie 2015. Dacă însă respectivele aserţiuni constituie în mod real punctul de vedere al Statelor Unite ale Americii, atunci avem de-a face cu o problemă mult mai serioasă.
 
De care suntem şi noi responsabili. Este clar că avem o clasă politică care nu s-a prea omorât în a defini un proiect coerent de ţară, cu obiective interne şi externe nu doar pe termen scurt, dar şi mediu şi lung. Este destul de evident că diplomaţia noastră din ultimii 27 de ani a ales politica atitudinii excesiv de prudente, de multe ori chiar umilă, faţă de diversele puteri pe care un fost preşedinte al României le desemna cu o metaforă de maidan drept "licurici" cărora domnia sa urma să le presteze felaţii. Este la fel de uluitor când vezi la televizor părerologi inepţi a căror singură idee este statul sluj în faţa Occidentului, din categoria lui Iulian Fota, dar care afli totuşi că nu sunt simpli părerologi, ci "experţii" României în securitate sau politică externă, cooptaţi cândva în structurile Guvernului sau ale Administraţiei Prezidenţiale. Şi mai avem şi o răspundere generală, ca popor, că nu ne-am învrednicit mai devreme să constituim şi să votăm nişte partide noi, dacă cele vechi tot sunt anchilozate în corupţie şi în incompetenţă. Poate în decembrie... Aşa că ce să ne mai mirăm că "partenerul strategic" nu ajunge să ştie care e interesul nostru naţional sau, pur şi simplu, nu ţine seama de el?

Problema e că uneori nici "partenerul strategic" nu-şi cunoaşte cu adevărat interesul şi apoi trage ponoasele. În anii '90, SUA au făcut totul ca să împiedice destrămarea URSS, iar când nu au reuşit asta, au pus umărul la salvarea Federaţiei Ruse de la dezagregare, chiar cu preţul tolerării crimelor de război din Cecenia. Acum, nu numai că Rusia cunoaşte un reviriment imperialist, dar pune deja sub semnul întrebării la modul serios întreg echilibrul de putere care asigură poziţia Statelor Unite în lume şi interesele acestora (şi tot ceea ce se numeşte cu o expresie consacrată în zilele războiului rece "lumea liberă"). Din 2003 Washington-ul a decis să intervină militar nu doar în Afganistan, unde era legitim după atacul din 9/11, ci şi în Irak, iar apoi în Libia, Egipt, dar nu şi în Siria sau Yemen, aşa că în momentul acesta Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt o nebunie totală ce se revarsă şi-n restul lumii. Şi iată cum acum, în contextul în care, după deriva Ungariei, Bulgariei, Greciei şi Turciei, România rămâne singurul partener NATO sigur şi singura ţară pro-americană în Sud Estul Europei, un ambasador al Washingtonului reuşeşte să insulte grav deopotrivă sentimentele şi inteligenţa românilor.

Iar povestea asta vine peste mult prea perpetuata menţinere a cerinţei vizelor, care nu prea se potriveşte cu ideea de "parteneriat strategic", peste abuzurile împotriva oamenilor de la Pungeşti, de care numele companiei Chevron va rămâne pururea legat, peste comparaţiile deplasate între România şi Siria pe care un alt ambasador american, Mark Gitenstein, le făcea în ianuarie 2012, peste escrocheria Bechtel, peste cazul Teo Peter... Dar, cum zicea un fost director al CIA intervievat într-un documentar (din păcate nu am găsit un link către citatul exact), când ai zice că americanii nu pot face o prostie mai mare, exact atunci comit una şi mai gogonată.

După episodul de acum două zile însă şi mai abitir desfid pe oricine, începând cu Monica Macovei, Lucian Mândruţă şi alţi pro-americani primitivi, începe iar să ne acuze pe noi, activiştii din cadrul mişcării împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică ori pe cei din cadrul Campaniei Stop TTIP&CETA România, ca şi pe localnicii care au rezistat companiei Chevron că am fi manipulaţi de Moscova, eventual am fi agenţii Rusiei, sau că am nutri simpatii pro-ruse. Deşi tot ceea ce ne dorim este o Românie suverană, cu o natură sănătoasă şi cu o economie organizată pe principiile dezvoltării durabile, fără privilegii pentru companiile străine faţă de cele autohtone şi fără sisteme de justiţie paralelă obscură rezervate investitorilor străini. Iată, cei mai eficienţi agenţi de influenţă ai Kremlinului sunt chiar diplomaţii americani ignoranţi, lipsiţi de viziune sau ipocriţi şi acei candidaţi la preşedinţia SUA care au primit bani ruseşti fie în fundaţiile, fie în afacerile lor.

Şi că tot am pomenit de Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) miniştrii de comerţ ai Germaniei şi Franţei au anunţat succesiv eşecul negocierilor şi necesitatea reînceperii discuţiilor de la zero, pe motiv că europenii nu pot renunţa la standardele lor, cum ar fi vrut partenerii de peste ocean:
http://www.politico.eu/pro/french-minister-calls-for-halt-to-ttip-talks-matthias-fekl-europe-us-trade-agreement/. Aşa, ca un mic sâc sâc, dar şi ca un wake up call pentru diplomaţia Statelor Unite.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu